|
23 de milioane de mini-revolutii
Cele mai tulburătoare trei cuvinte pe care le puteai
auzi prin anii ’80, pe vremea lui Ceauşescu, erau "A băgat marfă!". Nu
conta depre ce marfă era vorba – tacāmuri, zahăr, săpunuri, şerveţele,
ulei, vin – orice era bun, aşa că te aşezai aproape din reflex pe la
cozi, sperānd să mai apuci şi tu ceva.
Personal, am
trăit destule asemenea momente, care se suprapuneau peste o grămadă de
alte neajunsuri specifice acelei perioade. Ca urmare,
e de īnţeles emoţia care m-a īncercat după Revoluţie cānd am putut să
beau prima bere la cutie din viaţa mea, cānd am văzut la televizor
clipuri muzicale
ale
postului
"Super Channel" (şi nu omagii greţoase) sau cānd am foşnit īntre
degete paginile
paşaportului meu personal.
Astăzi, la peste 16
ani de la momentul decembrie ’89, aproape oricine īşi permite să bea
din cānd īn cānd o bere la cutie, televiziunea, cu toată abundenţa ei
incredibilă de programe, este practic gratuită, iar a avea paşaport
este o banalitate. Cu toate acestea, paradoxal, cei mai mulţi oameni
sunt nemulţumiţi.
Revoluţia a adus mult mai mult decāt o cutie de bere
pentru fiecare. A adus un un lucru de o importanţă colosală, un lucru
aproape miraculos, dar pe care foarte puţini īl mai conştientizează īn
ziua de azi: a adus fiecăruia dintre noi posibilitatea de a alege ce
anume vrea să facă īn viaţă.
Acum nimeni nu mai impune nimănui absolut nimic, suntem
liberi să ne alegem drumul pe care vrem să mergem. Dacă vrem să
reparăm maşini, reparăm maşini; dacă vrem să cultivăm ciuperci,
cultivăm ciuperci; dacă vrem să concepem programe de calculator,
concepem programe de calculator.
Şi asta pe cont propriu, īn propriul nostru interes. Nu
ne ţine nimeni īn lanţuri. Nu ne place ce facem la un anumit moment,
n-avem decāt să ne orientăm spre ceea ce ne place şi ştim să facem.
Noi alegem. Suntem complet liberi să ne etalăm talentele şi să scoatem
bani cu ele.
Dar atenţie! Dacă nu vrem sau nu avem curajul să
profităm de această libertate, asta este strict problema noastră. Şi
nu e cinstit să-i acuzăm pe alţii pentru ceva care ţine de noi īnşine.
<< back Porneste
propria afacere acum!
Recomanda unui prieten
|
|
Afacerea ta |
|
Pentru a-ti incepe propria afacere nu trebuie sa
parasesti serviciul tau de maine. Si noi am intrat in afaceri in
timpul liber (part-time), apoi am decis sa activam full-time. |
|
|
Aceste afaceri se bazeaza pe oameni. Totusi, nu va trebui sa mergi
din usa in usa. Avem alta viziune de afaceri. Oamenii vor intreba
despre produse. Nu va trebui sa convingi pe nimeni. Va fi necesar
doar sa-i informezi.. |
|
|
|